Anti-Nato Graffiti News

Doi tineri germani s-au bătut, vineri seara, în staţia de metrou Crângaşi, cu agenţii de pază, angajaţi ai firmei „Scorseze“. Anarhiştii au fost prinşi de paznici în flagrant în timp ce vopseau vagoanele de metrou şi scriau cuvinte obscene la adresa României.

Paznicii metroului din staţia Crângaşi s-au confruntat, ieri, cu un scandal în toată regula, când în jurul orei 17.30, doi bărbaţi, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au început să vopsească cu graffiti un vagon de tren. Aceştia au încercat să scrie cuvinte obscene la adresa României. Gardienii au intervenit, încercând să-i imobilizeze, însă cei doi anarhişti au ripostat, la început cu înjurături, iar apoi au trecut la atacuri violente. Bodyguarzii au fost loviţi şi atacaţi cu spray-uri paralizante, pumni şi picioare. După o bătaie ca-n filme, între paznici şi anarhişti, cei doi nemţi au fost imobilizaţi şi predaţi poliţiştilor de la metrou. „Autorităţile le-au luat declaraţii scandalagiilor, însă oamenii legii au fost nevoiţi să le dea drumul deoarece fapta lor nu este pedepsită de legea română“, ne-a declarat un oficial Metrorex.

Poliţia nu face nimic

Din sursele de la faţa locului am aflat că cei doi huliganii germani intenţionau să vopsească şi să scrie lozinci de propagandă anti- NATO, cu spray-uri graffiti, pe vagoanele de metrou, iar apoi trebuiau să filmeze şi să trimită imaginile respective pe site-uri de propagandă anti-summit. Acest incident nu este primul de acest fel. Surse din cadrul Metrorex ne-au declarat că la începutul anului alţi patru tineri de origine germană au fost surprinşi de paznici din staţia Gara de Nord când încercau să picteze cu graffiti vagoanele de metrou. Oamenii legii i-au reţinut, dar ulterior i-au pus în libertate.

-via Interesul Public

3 comments
  1. Pai eu ce sa le fac, daca s-au dus ca prostii la blind, fara sa intrebe, fara sa se informeze. Iar daca veneau sa scrie anti-Romania, mai dai in mortii lor!

  2. imi imaginez bataie cu aia de scorseze, tinand cont ca toti “agentii de paza” de la metrou sunt trecuti de varsta a 7-a si aia mai tineri au handicap locomotor majoritatea.dar..in fine..nu stiu cum plm i-au imobilizat. cred ca au ajutat mult femeile de la ghiseu si aurolacii

  3. Mi se par foarte haioase articolele astea de la oameni seriosi. Oricum, cand mai pun si ei mana pe o informatie, fac mare scandal, si normal ca exagereaza.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: